MEDIA

06

Noiembrie

Fundatia Radacini Grup lanseaza cea de a cincea editie a programului „Burse de studiu pentru elevii din mediul rural”

Fundaţia Rădăcini Grup lansează o nouă ediție a programului “Burse de studiu pentru elevii din mediul rural” pentru anul şcolar 2020 – 2021. Programul are deja o tradiție și a ajuns astfel la a 5-a ediție, fiind deschis elevilor de clasa a VIII-a care frecventează cursurile unei școli gimnaziale din mediul rural, din județele Argeș, Constanta, Călărași, Buzău, Brăila, Galați, Ialomița, Giurgiu, Prahova și Tulcea. Programul se adresează elevilor de la sate cu potențial academic ridicat și cu posibilități financiare limitate, care doresc să urmeze cursurile la zi ale unui liceu de top din orașe, începând cu anul școlar 2020-2021.

În posesia burselor pot intra elevi din clasele a VIII-a, care frecventează cursurile unei școli generale din satele județelor enumerate mai sus. Sunt elevi care demonstrează abilități academice remarcabile, conduită etică exemplară, implicare voluntară și rezultate la concursurile școlare, dar care întâmpină greutăți în susținerea materială în vederea înscrierii la un liceu de top din marile orașe.

Bursele oferite de Fundația Rădăcini Grup pot acoperi cheltuielile generate de cazarea elevilor pe parcursul celor patru ani de studiu, costurile cu întreținerea materială, rechizite, haine, încălțăminte. Programul de burse are ca obiectiv încurajarea elevilor de la sate cu un evident potențial academic, în scopul obținerii unei diplome de bacalaureat într-unul din liceele de top ale României și lansarea către mediul universitar. Valoarea unei burse de studiu este de 5.000 lei/an școlar

La fel ca în edițiile precedente, bursele vor fi prelungite anual în condițiile în care beneficiarul dovedește în continuare rezultate deosebite la învățătura și un comportament exemplar, în concordanță cu cerințele impuse de liceul pe care îl frecventează.

În cele 4 ediții organizate până acum de Fundația Rădăcini Grup sunt 49 de elevi beneficiari de burse de studiu.

În funcție de profilul liceului există următoarea distribuție a elevilor:

• Profilul matematică – informatică: 25

• Științe ale naturii: 10

• Arte plastice: 3

• Filologie: 3

• Economic: 3

• Științe sociale: 3

• Profil militar: 2

 

Elevii beneficiari ai programului studiază în licee din următoarele județe:

• Prahova: 13

• Buzău: 12

• Argeș: 8

• București: 4

• Constanța: 4

• Ialomița: 2

• Galați: 2

• Tulcea: 2

• Brăila: 2

Bursierii sunt elevi ai liceelor de top din orașe mari și aici enumerăm doar câteva: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, Colegiul Național „B.P.Hașdeu” din Buzău, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești.

Toți cei 11 elevi bursieri din prima serie a programului se pregătesc anul acesta pentru Examenul Național de Bacalaureat, cu scopul de a merge cu succes spre mediul universitar.